Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Soțul prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, a devenit director al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor

Foto: Facebook

Soțul prefectului județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a fost numit director al sucursalei Suceava a Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR).  Cezar Hreamătă Macoveiciuc, cel care a fost până acum director, a devenit, din această săptămână, director adjunct.

CNCIR S.A. a luat fiinţă prin Hotărârea de Guvern în 2010. Compania funcţionează ca persoană juridică de interes strategic naţional care are ca obiect principal de activitate realizarea de testări şi analize tehnice. Compania îşi asumă responsabilităţi reale în asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor din domeniul său de activitate.

Spectrul activităţilor sale include efectuarea de verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării şi de verificări tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008, privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Soțul prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, a devenit director al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor | Moldova24

Lăsați un comentariu

*