Un tânăr de 22 de ani, din comuna Mălini, s-a urcat la volan beat și fără permis și a distrus un stâlp de electricitate.
Potrivit polițiștilor, miercuri, la ora 02.20, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 209B, din comuna Mălini, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a derapat şi a intrat într-un stâlp de electricitate, pe care l-a distrus.
Din accident, nu au rezultat victime omeneşti, ci doar pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.