Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Pagube de aproximativ 80.000 de lei în urma incendiului la Școala din Lupcina

Incendiul care a cuprins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, anexele de la Școala din Lupcina, comuna Ulma, a produs pagube de aproximativ 80.000 de lei, potrivit primarului comunei, Petru Marocico.

Deocamdată, însă, nu se știe de la ce a pornit incendiul.

Au fost pompierii, a fost cineva de la Poliție de la Suceava, au luat tot  de pe camere și încă nu ne-au dat rezultatul. Valoarea pagubei este în jur de 70-80 de mii de lei, cam așa. Avem depus un proiect prin PNDL școala aceea, dar încă nu avem aprobare, nu știm nimic, dar ce e acolo e pus pentru școală nu e pus pentru anexe, deci tot din bugetul local le vom reface”, ne-a declarat primarul comunei Ulma.

Militarii Gărzilor de Intervenţie Vicovu de Sus şi Siret şi ai Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Straja şi Brodina, au intervenit cu şapte autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la anexele Şcolii cu clasele I-VIII, din satul Lupcina, comuna Ulma.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la anexe şi la o porţiune din astereala acoperişului şcolii, existând pericolul de propagare la întreaga unitate de învăţământ (clădire P+1) şi la construcţiile învecinate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Au ars magazia de lemne (din lemn) pe 40 mp, magazia de materiale (din BCA) şi bunurile din interior pe 60 mp, acoperişul magaziei de materiale pe 100 mp, un garaj (din BCA) pe 20 mp şi acoperişul acestuia pe 35 mp, elemente de tâmplărie din PVC şi alte bunuri materiale. Au mai ars aproximativ 20 mp din astereala acoperişului şcolii.

Flăcările au degradat învelitoarea din tablă a anexelor pe aproximativ 135 mp, o suprafaţă de 45 mp din faţada şcolii (izolaţie din polistiren) şi tâmplăria din PVC aflată în apropierea anexelor afectate de foc.

FOTO & VIDEO! Flăcări uriașe. O școală a fost distrusă de un incendiu în toiul nopții


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Pagube de aproximativ 80.000 de lei în urma incendiului la Școala din Lupcina | Moldova24

Lăsați un comentariu

*