Un accident de circulație s-a lăsat și cu scandal, duminică seară, la Siret. Potrivit reprezentanților Poliției Suceava, în timp ce conducea autoturismul în intersecția str. Vasile Alecsandri cu str. 9 Mai din localitate, un localnic de 21 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice a acroșat ușor autoturismul condus regulamentar pe drumul prioritar de un bărbat de 48 de ani din comuna Bălcăuți.
În urma impactului, a rezultat avarierea ușoară a celor două autovehicule, iar conducătorii mașinilor s-au pus pe scandal.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicat.