Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Prefectul Sucevei a discutat cu protestatarii de la Crucea. Vezi ce măsuri s-au luat!

Peste 140 de oameni cu zeci de mașini au protestat, vineri, la Crucea din cauza drumului impracticabil de la Crucea până la intrarea în Dorna Arini. Potrivit prefectului județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a fost un protest civilizat, pașnic și consideră că oamenii sunt îndreptățiți să își manifeste nemulțumirea.

„Ei știau foarte bine că pe loc, prin protest, nu se poate fi soluționată problema, au vrut să tragă un semnal. Eu l-am preluat ca atare și cu informări de la secția județeană de drumuri de la Câmpulung, la care am  ajuns după protest. Ei au înțeles că nici eu pe loc venită acolo nu pot rezolva problema și nu ține de Prefectură, dar au înțeles implicarea instituției”, a precizat Mirela Adomnicăi.

Reprezentantul Guvernului în teritoriul a declarat că un contract de plombare a fost încheiat pe 31 martie cu ordin de începere a lucrările pe 26 aprilie, dar firma va merge luni pentru a executa lucrările de reparații.

Lucrări cu care ei s-au obișnuit de-a lungul timpului și au înțeles că nu rezolvă definitiv problema lor. Le-am promis că acele plombări vor fi monitorizate, cel puțin să fie executate cu seriozitate astfel încât, pentru o perioadă scurtă de timp să le permită să parcurgă în condiții decente distanța aceea de 20 de km cât reprezintă de fapt o problemă”, a declarat prefectul.

Mirela Adomnicăi a precizat că primarul comunei Crucea, Dorin Rusu, va fi prezent joi la Ministerul Transporturilor, iar pe 16 mai va merge și dumneaei pentru a face demersurile necesare pentru repararea completă a drumului.

„În momentul de față pentru porțiunea aceea de drum nu sunt alocate fonduri pentru că lucrarea ca atare înseamnă reabilitare. Ceea ce s-a aprobat pentru 2017 acolo este reparație”, a adăugat prefectul Sucevei.

VIDEO! Miting pentru drum. Zeci de șoferi protestează față de starea jalnică a drumului DN17B


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*