Delegație a CJ Suceava, la Augsburg, la marcarea a 20 de ani de la semnarea protocolului de colaborare cu Schwaben

4 mai 2017

O delegație a Consiliului Județean Suceava a mers la manifestările organizate la Augsburg privind marcarea a 20 de ani de la semnarea protocolului de colaborare cu Regiunea Schwaben.

Marți, în prima zi, la 20 de ani de la semnare, fost organizat un eveniment de evocare a parteneriatului. In program a fost inclusă o dezbatere cu tema "Europa fără frontiere. Suntem împreună" în care s-a făcut o trecere în revistă a proiectelor realizate împreună.

Din partea Consiliului Județean Suceava la dezbatere a participat vicepreședintele Gheorghe Niță care a transmis salutul și angajamentul președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur de a continua și dezvolta parteneriatul.

Gheorghe Flutur nu a putut participa la această aniversare în condițiile în care miercuri a fost gazda președintelui României, Klaus Iohannis.

Miercuri, pe lângă întâlnirile cu reprezentanți ai administrației regionale și locale din zonă, în program au fost prevăzute întâlniri cu specialiști din șase domenii de activitate, tema principală a zilei fiind turismul.

Alte stiri

Răspunde-i lui Delegație a CJ Suceava, la Augsburg, la marcarea a 20 de ani de la semnarea protocolului de colaborare cu Schwaben | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Delegație a CJ Suceava, la Augsburg, la marcarea a 20 de ani de la semnarea protocolului de colaborare cu Schwaben”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia