Președintele Klaus Iohannis le-a transmis primarilor suceveni, miercuri, în cadrul dezbaterii „Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administraţia locală vorbeşte!”, care a avut loc miercuri la Suceava, că folosind tehnologii performante, „cu viziune și inițiativă” pot dezvolta agro-industria și turism.
„V-am spus că, înainte să ajung la acest eveniment, am avut o întâlnire cu reprezentanții Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoșani, într-o sală frumoasă din aeroportul recent modernizat. Vă încurajez să continuați pe acest drum care va fi, sunt convins, un proiect amplu, modern și durabil. De aici vor veni curând investitori dornici să dezvolte afaceri în regiune, vor apărea oportunități pentru agro-industrie și turism. Cu viziune și inițiativă și folosind tehnologii performante, puteți face, asta am spus și acolo, lucruri uimitoare. În ultimele decenii, deși s-au făcut eforturi, agricultura și satul românesc au făcut pași timizi spre modernizare. Cu o pondere de circa 4% din PIB în 2016, agricultura este departe de a-și atinge potențialul, acela de motor al creșterii economice. Ne lipsesc și aici prioritățile și direcțiile de dezvoltare. Cu alte cuvinte, ca în multe alte domenii, ne lipsește planul, seriozitatea și continuitatea. Renașterea satului, mai ales la dumneavoastră, în Bucovina, se poate împlini prin mici ferme familiale, prin consolidarea micilor afaceri din turism care să exploateze uriașul potențial din zonă pe care îl aveți. Nu doar aici, la Suceava, dar și în alte zone, avem o șansă importantă, ca România să aibă una dintre cele mai competitive agriculturi ecologice din Uniunea Europeană. În acest circuit trebuie implicați toți cei din zonă: crescători și cultivatori, procesatori, organizații profesionale din sfera agro-alimentară, universitatea. Sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară”, le-a transmis Iohannis.
Șeful statului a mai adăugat că primarii nu au întotdeauna toate resurselor, dar au un atu important: „inventivitatea și inteligența românească”.
„Folosiți-vă de toate instrumentele pe care le aveți la dispoziție pentru a schimba și moderniza regiunea. Nu aveți întotdeauna la dispoziție toate resursele, dar aveți, în schimb, cel mai important atu: inventivitatea și inteligența românească. Sunt convins că prin tact, comunicare eficientă și sprijin reciproc puteți face din Bucovina o oază de tradiție și progres”, a spus șeful statului.