Duminică 13 Octombrie 2024, Actualizat acum 286 zile 12:00 am

Populația din mai multe localități sucevene alertată prin intermediul clopotelor de la biserică, în cadrul exercițiului ISU

Populația din mai multe localități sucevene a fost alertată, miercuri, prin intermediul clopotelor de la biserică, în cadrul exercițiului ISU.

„În localitățile în care nu existau sirene s-a folosit clopotul de la biserică, tot pe timp de două minute”, ne-a declarat șeful ISU Suceava, generalul de brigadă Ioan Burlui.

Exercițiul a presupus și o mobilizare de amploare a pompierilor, dar și a polițiștilor și jandarmilor.

„La fiecare sirenă care era amplasată într-o locație am avut acolo un om care a urmărit modul în care este pusă în funcțiune sirena, dacă se aude, nu se aude, funcționează, nu funcționează. Am mobilizat, la nivelul Inspectoratului, de cod roșu, deci toate cadrele au fost la unitate, dar am cooptat inclusiv colegi de la Poliție, de la jandarmi și de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava”, a declarat șeful ISU.

Scopul exercițiului este testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*