Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

O primărie din județul Suceava vrea să construiască un bloc ANL pentru medici

locuinte anl SuceavaO primărie din județul Suceava intenționează să construiască un bloc de locuințe pentru medici prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL).

Este vorba de Primăria municipiului Fălticeni care și-a anunțat intenția de a ridica un imobil pentru cadrele medicale de la Spitalul Municipal. Blocul ar urma să fie construit pe strada Sucevei 101, unde municipalitatea deține 1.250 mp de teren, și ar urma să aibă subsol, parter, trei etaje și mansardă.

Locuințele vor fi de o cameră și de două camere și vor fi racordate la rețelele de energie electric, gaz, apă și canalizare.

În acest moment, Primăria Fălticeni a lansat în licitație publică studiul de prefezabilitate pentru obiectivul „Locuințe pentru tineri destinate închirierii- Specialiști din sănătate”, ca necesitate la construcția noului spital municipal.

Construirea unui bloc de locuințe de serviciu pentru medici ar soluțina deficitul de medici și atragerea acestora în municipiul nostru”, susțin reprezentanții Primăriei.

În Fălticeni există 252 de apartamente ANL, repartizate în cinci blocuri de locuințe pentru tineri și două blocuri de locuințe sociale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*