Încă o tragedie a avut loc în Săptămâna Patimilor. Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Rădășeni, a fost găsit mort într-un pârâu, miercuri dimineață.
Omul încerca să ajungă la locuința sa, în noaptea de marți spre miercuri, iar când a încercat să treacă pârâul cunoscut sub numele „La Rogojina” a alunecat și a căzut în apă.
O localnică l-a găsit înecat și a sunat la 112. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.