Sâmbătă 01 Iunie 2024, Actualizat acum 152 zile 12:00 am

FOTO! Opt premii obținute de elevii suceveni la concursul „Matematică în Bucovina. In memoriam…”, de la Câmpulung

Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc a organizat, în perioada 7-9 aprilie 2017,  cea de a şasea ediţie a concursului de matematică “ Matematică în Bucovina. In memoriam…”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Câmpulung Moldovenesc şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava. La această ediţie concursul şi-a propus comemorarea distinşilor profesori ai colegiului Frantz Schroder, Vasile Poleşciuc, Vasile Cârdei si Gheorghe Cojoc.

Prin organizarea ediţiei din acest an a concursului, adresat elevilor din clasele V-XII, profesorii catedrei de matematică din colegiu Dorina Carp, Doina Duminică, Cezar Carp și Popescu Liviu au urmărit stimularea elevilor capabili de performanţă la matematică, dar şi realizarea unei testări pentru elevii lotului judeţului Suceava participanţi la Olimpiada Natională de Matematică ce va avea loc la Timişoara în perioada 18-23 aprilie 2017.

Deschiderea oficială şi probele concursului au avut loc sâmbăta, 8 aprilie 2017. Cei 110 participanţi au reprezentat şcoli din judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani şi Iași. Prin sprijinul financiar acordat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Câmpulung Moldovenesc s-au acordat 51 de premii: 11 premii I, 10 premii II, 9 premii III şi 21 de menţiuni.

La concurs au fost prezenți profesori de matematică membri ai Comisiei Nationale : Marinela Cristina Cimpoesu (Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava), Gabriel Mârşanu ( Colegiul Naţional de Informatică Iaşi, Cerbu Sfarghi Vladimir ( Colegiul Naţional Militar “ Ştefan cel Mare “ Câmpulung Moldovenesc), dar şi autori de manuale, auxiliare curriculare şi probleme de concurs : prof. Artur Bălăucă şi prof. Mihai Piticari.

Subiecte au fost realizate de profesorii Mihai Piticari, Cerbu Sfarghi Vladimir şi Carp Cezar Nicolae.
Premierea elevilor s-a desfăşurat duminică, 9 aprilie 2017, în sala de festivităţi a Colegiului National “Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc. Preşedintele concursului prof. Gabriel Mârşanu a apreciat calitatea problemelor propuse în concurs, dar şi originalitatea unor soluţii găsite de elevii participanţi.

Elevii din judeţul Suceava au obţinut 8 premii I (Airinei Gabriel Vlad – Şcoala Gimnazială Bogdăneşti, Veliş Lorena şi Loghin Şerban – Şcoala Gimnazială nr.1 Gura Humorului, Rebenciuc Paul Florin, Verciuc Ştefan – Colegiul National “Ştefan cel Mare” Suceava, Cerbu Sfarghiu Vlad, Bejenariu Luigi , Atitieni Ştefan – Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc), 10 premii II ( Niţă Alexandros şi Orza Şerban – Şcoala Gimnazială nr. 3 Suceava, Rusu Bogdan, Simion Ruben Andrei – Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare Suceava, Hariga George Codrin, Puşcaşu Andrei – Colegiul Naţional Militar “ Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Airinei Andrei Cristian – Şcoala Gimnazială Bogdăneşti, Filoteanu Ilinca, Răstoacă Denisa, Miru Ciprian – Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc), 8 premii III (Tatar Diana – Şcoala Gimnazială nr. 3 “ Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Şincari Şerban – Şcoala Gimnazială nr.1 Gura Humorului, Nisioi Alexandra, Ciobanu Dragoş, Grigoraş Cosmin, Rotar Cristian, Alexandru Alexandru – Colegiul National “Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Voloşen Alex Andrei – Colegiul Naţional Militar “ Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc) şi 18 menţiuni.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Opt premii obținute de elevii suceveni la concursul „Matematică în Bucovina. In memoriam…”, de la Câmpulung | Moldova24

Lăsați un comentariu

*