Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

Facultatea de Știința calculatoarelor de la USV, sponsorizată cu echipamente de calcul de 25.000 lei

Facultatea de Inginerie Electrică și Știință a Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost sponsorizată cu  echipamente de calcul, în valoare de peste 25.000 lei de la OSF Global Service.

Sediul din Suceava al OSF a început programul de sponsorizare a USV în anul 2008, cu ocazia Concursului internațional „Hard & Soft” și, de atunci, a continuat să sprijine Universitatea cu diferite inițiative. În acest an, OSF a livrat echipamente hardware destinate pregătirii studenţilor.

90% dintre angajaţii noștri de la sediul din Suceava au studiat la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, de aceea este natural pentru noi să fim foarte aproape de ei“, spune Alex Guriuc, Mobile Division Director la OSF Commerce.

OSF şi USV colaborează și în ceea ce privește recrutările de personal. Astfel, membrii echipei OSF sunt adesea invitați să ia cuvântul la evenimente şi conferințe sau să participe la examenele de licență, astfel încât să își facă o imagine clară asupra studenților performanți.

OSF organizează, de asemenea, evenimentul OSF Open Days, o dată sau de două ori pe an, pentru a se întâlni cu studenții și a le prezenta noutăţile din cadrul companiei, programele și ofertele de muncă. OSF și USV organizează, de asemenea, un Hackathon anual care, în anul 2016, a atras 50 de concurenți. Pentru 2017, se preconizează că acest eveniment va beneficia de o participare şi mai numeroasă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*