Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

Un sucevean, fost bodyguard al Angelinei Jolie, mort într-un accident cumplit

Un sucevean, fost bodyguard al Angelinei Jolie, a murit într-un accident cumplit care a avut loc vineri seară, în Dobrogea.

Este vorba despre Cătălin Dan Gemănar, originar din Doroteia-Frasin, dar care locuia în București în prezent.
Cătălin Dan Gemănar, de 48 de ani, a murit într-un tragic accident rutier, după ce maşina în care se afla, aparţinând preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a fost lovită de un tren de marfă, potrivit Adevarul.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri seară, la un accident în care au fost implicate un autoturism Q7 şi un tren de marfă, ce se deplasa de la Medgidia la Tulcea, evenimentul petrecându-se între localităţile Tariverde şi Mihai Viteazu.

La faţa locului, s-au deplasat o autospecială, un echipaj de descarcerare şi ambulanţe.   Echipele de intervenţie ajunse în zonă au stabilit că în accident un bărbat, şoferul autoturismul, a murit pe loc. De asemenea, în urma impactului puternic, maşina a fost distrusă.

Bărbatul era angajat al Ligii Profesioniste de Fotbal, iar anterior fusese angajat la o firmă de securitate. În cadrul acesteia a desfăşurat şi câteva misiuni în străinătate, într-una din acestea fiind însărcinat cu protecţia actriţei Angelina Jolie, el având postate pe pagina de socializare două fotografii, din decembrie 2013, cu starul de la Hollywood.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un sucevean, fost bodyguard al Angelinei Jolie, mort într-un accident cumplit | Moldova24

Lăsați un comentariu

*