Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Sucevean reținut după o tentativă de omor în Germania. A intrat peste un bărbat în casă și l-a bătut crunt

Un sucevean, în vârstă de 21 de ani, a fost reținut de polițiști după ce autoritățile germane au emis un mandat de arestare pe numele său.

Și asta după ce în luna februarie a acestui an, Ciprian Petru Calvan împreună cu un albanez a intrat în locuința unui german din regiunea Ruhr cu scopul de a fura mai multe bunuri și l-au bătut crunt pe proprietarul casei.

În dimineața zilei de 24 februarie, acesta a intrat în casă, iar proprietarul a auzit zgomote suspecte la parterul casei și s-a decis să investigheze. Soția acestuia l-a auzit apoi urlând, iar când nu i-a mai răspuns, s-a ascuns cu copiii lor în dormitor și a alertat poliția.

Bărbatul a fost găsit de polițiști în sufragerie, plin de sânge. A fost transportat de urgență la un spital din Essen.

Criminaliștii au reușit să sustragă probe ADN atât din casă cât și din împrejurimea acesteia, iar astfel l-au identificat pe sucevean și complicele său.

Vineri, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Suceava cu sprijinul poliţiştilor Secției 12 Poliție Rurală Preuteşti l-au identificat la adresa de domiciliu, din comuna Preuteşti.

Față de el, autorităţile judiciare germane au introdus o solicitare în vederea arestării şi extrădării, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor.

„Tânărul, ce nu figura urmărit național, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Suceava. În baza ordonanței de reținere, tânărul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava”, susțin polițiștii suceveni.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*