Bogdan Şestac, un tânăr din comuna suceveană Vama, a reuşit o performanţă remarcabilă: a devenit şef de promoţie al Şcolii de Afaceri a Universităţii din Strasbourg. Bogdan şi-a început studiile în localitatea natală, iar liceul l-a absolvit la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă“ din Câmpulung Moldovenesc, scrie Adevarul.
Încă din generală, Bogdan a făcut o pasiune pentru limba franceză, iar la liceu, îndrumat de profesoara Annemarie Penteleiciuc, a obţinut rezultate remarcable la această disciplină. Tânărul sucevean a participat la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Franceză în toţi cei patru ani de liceu, a participat la schimburi internaţionale pe tema studierii limbii şi literaturii franceze, finanţate de Comisia Europeană şi a fost printre finaliştii Galei Premiilor în Educaţie în 2010, Secţiunea „Elevul anului“, organizată de Fundaţia Dinu Patriciu.
Cum arată o zi pierdută
„Mereu am considerat că nu sunt în competiţie cu nimeni, doar cu mine însumi, şi că trebuie să profit cât mai mult de oportunităţile vieţii pentru a mă dezvolta. Îmi amintesc că în liceu aveam o vorbă: «O zi fără cel puţin un cuvânt nou învăţat în limba franceză este o zi pierdută». Mereu încercam să realizez mai mult. Dacă aveam de terminat două exerciţii ca temă pentru acasă, făceam patru. Nu ai cum să progresezi altfel, pentru că fiecare elev are ritmul lui de învăţare şi o materie preferată“, a declarat Bogdan Şestac.
Tânărul recunoaşte că o contribuţie importantă în dezvoltarea sa a avut-o profesoara de limba franceză Annemarie Penteleiciuc, care i-a fost mentor în anii de liceu. Aceasta i-a dezvoltat îndeosebi partea artistică a limbii franceze, a participat alături de el la concursuri, l-a sprijinit în efortul de a obţine bani pentru deplasări, atunci când concursurile nu integrau această parte în organizarea lor, a investit în el timp şi energie, iar astăzi, pe cei doi îi leagă o frumoasă prietenie după această colaborare de succes.
Bursier al partidului Angelei Merkel
După terminarea liceului, Bogdan Şestac a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea Ştiinţe Politice cu predare în limba franceză. Dorind să continue pe drumul deja trasat în liceu în ceea ce priveşte dezvoltarea limbii franceze, a aflat că această facultate îmbină ştiinţele politice cu mediul de învăţare francofon.
„Facultatea a fost o perioadă de conştientizare a lumii în care trăim din punct de vedere politic, economic şi cultural. Am reuşit să particip la numeroase schimburi de tineret internaţionale în Turcia şi Ucraina, am vizitat prima dată Parlamentul European de la Bruxelles, graţie domnului Cristian Preda, care a fost profesorul nostru de ştiinţe politice. Am devenit bursier al Fundaţiei «Konrad Adenauer», un centru de cercetare al partidului creştin-democrat, condus de Angela Merkel, o experienţă care a completat foarte bine cunoştinţele dobândite la facultate“, a explicat Bogdan.
După ce a obţinut diploma de licenţă, Bogdan s-a înscris la programul de master „Diplomaţie în economia internaţională“ din cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Întrucât putea să beneficieze de stagiul Eramus, a descoperit că exista un parteneriat cu Ecole de Management de Strasbourg, din cadrul Universităţii din Strasbourg, care oferea un program de dublă diplomă. De asemenea, Bogdan Şestac a efectuat şi un stagiu la Parlamentul European din Strasbourg, care a venit în completarea programului de master.
Tânărul a avut şansa să participe la reuniunile Grupului Partidului Popular European, să asculte dezbateri bine documentate şi puncte de vedere despre situaţii politice şi economice de pe cele cinci continente, să-i asculte pe cancelarul german Angela Merkel şi pe preşedintele francez François Hollande la discursurile ţinute în faţa deputaţilor europeni la finalul anului 2015.
„Am fost dintotdeauna atras de oraşele cu încărcătură europeană, iar Strasbourg era o opţiune excelentă. Oraş al reconcilierii franco-germane, centru al construcţiei europene, unde exista o comunitate de români foarte activă, Strasbourg mi-a adus un program de studiu solid, centrat pe antreprenoriat, inovaţie şi multiculturalism“, a spus Bogdan Şestac.
A avut ocazia de a compara un master susţinut în ţară cu unul din străinătate. A ajuns la concluzia că masterul în străinătate este mult mai solicitant. Tânărul sucevean a avut 22 de examene şi a studiat o varietate de materii concretizate în multe exerciţii practice. A avut profesori internaţionali, pedagogi de renume, care vorbeau în franceză, engleză şi spaniolă, dar şi manageri de echipă şi consultanţi care au expus detalii din meseriile lor.
La începutul lunii martie, Bogdan a aflat că este şef de promoţie al Şcolii de Afaceri a Universităţii de Afaceri din Strasbourg, cu un punctaj de 17,3 puncte dintr-un total de 20.
„A fost o surpriză foarte mare. Fiind într-un mediu internaţional, cu colegi veniţi din sisteme de educaţie de renume în lume, nu mă aşteptam să primesc această distincţie. E adevărat că la această desemnare au contribuit notele obţinute în primul an de studiu în România“, a mai spus Bogdan Şestac.
În prezent, tânărul locuieşte în Bucureşti şi este Human Resources Business Partner la o bancă. În viitor, Bogdan spune că ar vrea să-şi dezvolte capacitatea de formare a oamenilor şi să înveţe limba germană. Intenţionează să devină trainer acreditat şi să susţină cursuri de formare pe anumite teme de interes pentru el şi pentru oamenii cu care colaborează. Se gândeşte şi la o carieră în diplomaţie sau în instituţiile europene, acesta fiind visul său din studenţie. În timpul liber, Bogdan urmăreşte emisiuni cu teme geopolitice, citeşte articole care explică cum geopolitica influenţează structurile politico-economice din lume, participă la conferinţe care acoperă acest domeniu. În plus, joacă tenis atunci când are posibilitatea, merge la film cu prietenii şi se plimbă cu bicicleta.
Citeste mai mult: adev.ro/oo3ifi