Marti 20 Octombrie 2020, Actualizat acum 293 zile 12:00 am

 

Doi traficanți de droguri suceveni, puși în libertate de magistrați

Traficanții de droguri care au fost ridicați de  DIICOT  și apoi arestați preventiv, după ce au procurat droguri din străinătate și le-au vândut la Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, au scapat de arest. Mirel Claudiu Mititean și Michael Florin Grosu zis „Flo” au beneficiat din partea instanței de înlocuirea arestării preventive cu cea a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Decizia a fost luată, miercuri, de magistrații Tribunalului Suceava care au respins propunerea procurorilor DIICOT de prelungire a măsurii de arestare preventivă pe numele celor doi.

Ei sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducerea în ţară de droguri de mare risc, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2016, cei în cauză ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc, precum și substanțe cu efect psihoactiv pe raza orașului Gura Humorului și a municipiului Câmpulung Moldovenesc din județul Suceava.

Drogurile ar fi fost procurate din Spania și Olanda și introduse în țară în colete, expediate pe numele membrilor grupării infracționale și preluate de diverși intermediari.

În aceeași cauză, pe parcursul cercetărilor, au fost realizate 14 capturi de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, însumând aproximativ 300 de grame.

FOTO! Percheziții DIICOT la traficanți de droguri din Suceava


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doi traficanți de droguri suceveni, puși în libertate de magistrați | Moldova24

Lăsați un comentariu

*