Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Doi administratori trimiși în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene

O firmă și doi administratori au fost trimiși în judecată de DNA, în stare de libertate, pentru fraudă. Adrian Ștefan Isopescul, Viorel Mihai Boghean și SC Corbul SRL sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit procurorilor, la data de 29 aprilie 2011 a fost înregistrată la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit o cerere, prin care beneficiarul SC Corbul SRL, prin reprezentantul său Isopescul Adrian — Ștefan, a solicitat finanțarea din fonduri nerambursabile a unui proiect ce privea înființarea unei ferme agrozootehnice în localitatea Frătăuții Vechi, județul Suceava.

În acest context, pentru a maximiza valoarea totală eligibilă și implicit contribuția nerambursabilă, în bugetul indicativ, anexat cererii de finanțare, inculpatul Isopescul Adrian — Ștefan a depus la autoritatea contractantă mai multe documente false ce reprezentau oferte cu prețuri pentru bunurile necesare proiectului, în scopul de a supraevalua cheltuielile necesare achizițiilor de utilaje.

Întrucât prețurile de achiziție menționate de aceasta nu se încadrau în limitele din baza de date a autorității contractante, pentru justificarea acestora, alăturat cererii de finanțare au fost atașate mai multe documente false reprezentând oferte cu prețuri pentru bunurile necesare proiectului, depuse de SC Corbul SRL la autoritatea contractantă.

În baza ofertelor depuse, comisia de evaluare a ofertelor a desemnat ca și câștigătoare oferta unei societății comerciale cu un comportament fiscal de tip ‘fantomă’, administrată de inculpatul Boghean Viorel — Mihai.

Această societate, prin reprezentantul său, a pus la dispoziția inculpatului Isopescul Adrian — Ștefan mai multe documente false, pe care în perioada 2011 — 2016, acesta din urmă le-a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

În urma acestor demersuri, inculpatul Isopescul Adrian — Ștefan a obținut de la autoritatea contractantă suma totală de 2.933.201 lei.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.144.383 lei, sumă la care vor fi adăugate dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin SC Corbul SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Isopescul Adrian — Ștefan a mai fost trimis în judecată pentru fapte similare în ianuarie 2017.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Doi administratori trimiși în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene | Moldova24

Lăsați un comentariu

*