Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

FOTO! Experți din Bosnia, Slovacia și Lituania, la Prefectura Suceava. Vezi motivul vizitei!

În sala Nicolae Labiș din Palatul Administrativ – Suceava a avut loc, marți, vizita Comitetului Consultativ al Convenției-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale din cadrul Consiliului Europei, formată din patru experți din Bosnia, Slovacia, Lituania, în vederea evaluării modului de îndeplinire a angajamentului asumat de statul român prin Conventia-Cadru, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului.

În cadrul întâlnirii au fost prezenţi, prefectul Mirela Adomnicăi, Corneliu Alexandru, director al Direcţiei Generale de Afaceri Europene şi Relatii Internationale din Ministerul Afacerilor Interne, Viorel Seredenciuc, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, prof.Univ.Dr. Ştefan Purici, prorector USV, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai primăriilor şi Consiliilor Locale din Cacica şi Siret precum şi reprezentanţi ai minorităţilor de ucraineni, poloni şi rromi din judeţ, ce au prezentat date statistice privind învăţământul preuniversitar şi universitar în limba maternă, respectarea patrimoniului cultural, tradiţional, religios şi administrativ al minorităților din judeţul Suceava.

În urma întrevederii, au fost conturate câteva concluzii cu privire la aplicarea de către autorităţile locale a Convenţiei-Cadru, concluziile finale urmând a fi transmise de către experții Comitetul Consultativ, Guvernulul României.

Au fost prezentate îmbunătăţiri în ceea ce privesc relaţiile intercomunitare locale, promovarea unui climat de mai mare toleranţă faţă de minorităţi, un cadru instituţional adecvat, garanţii juridice importante corespunzătoare unui număr de articole ale Convenţiei-Cadru, de a veghea să fie integral aplicat în practică şi alte eforturi pentru a completa acest cadru”, se precizează într-un comunicat al Instituției Prefectului Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Experți din Bosnia, Slovacia și Lituania, la Prefectura Suceava. Vezi motivul vizitei! | Moldova24

Lăsați un comentariu

*