În ultimele zile poliţiştii de prevenire şi cei din structurile operative au făcut front comun împotriva înşelăciunilor, acţionând atât pentru informarea şi responsabilizarea cetăţenilor cât şi pentru identificarea şi sancţionarea celor care nu respectă legislaţia privind schimbul de valută. Astfel, în perioada 03 – 04 aprilie 2017, în zona centrelor comerciale şi a caselor de schimb valutar din municipiul Suceava şi Fălticeni, poliţiştii de proximitate şi poliţiştiide prevenire au distribuit peste 1500 de materiale preventive, cu recomandări pentru prevenirea înşelăciunilor prin diverse moduri de operare, dar şi a furturilor din locuinţe ai căror autori sunt infractori voiajori sau persoane care pătrund în curţi sub pretextul vânzării sau achiziţionării unor bunuri.
În paralel, polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi poliţişti dincadrul poliţiei Municipiului Fălticeni şi Poliţiei Oraşului Dolhasca au acţionat pentruidentificarea infractorilor voiajori care se deplasează în zona sudică a judeţului şi comit infracţiuni de înşelăciune şi furt. Astfel, cu prilejul acțiunii, polițiștii orașului Dolhasca au depistat în intersecția „Ganu” a satelor Budeni cu Siliștea Nouă, un tânăr de 22 ani, care efectua acte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu poate fi dovedită în condițiile legii, respectiv oale, pe care le valorifica în schimbul nucilor.
Acesta este frate și locuiește în același imobil cu alţi doi tineri, care au fos tarestați preventiv pentru o infracțiune de tâlhărie calificată. Tânărul a fost sancționat contravențional conform Legii 12/1990 cu o amendăîn valoare de 500 lei, fiind dispusă și ridicarea în vederea confiscării bunurilor în valoare de 70 lei, bunuri ce vor fi predate la camera de corpuri delicate a Poliției Municipiului Fălticeni. Cel în cauză se deplasează pe raza județului, cât și a județelor limitrofe, fiind predispus la comiterea de furturi din locuințe/curți/anexe, singur sau cu eventuali complici.
Tot în cadrul activităţilor a fost identificată o femeie de 47 ani, din orașulDolhasca, care a sesizat telefonic, că în cursul dimineții o persoană a încercat să înșele o angajată cu suma de 600 lei. Din cercetări s-a stabilit că în intervalul orar 08.30-08.35, în apropierea firmei pe care o administrează, situată în zona Stației CFR Dolhasca, a oprit un autoturism de culoare galbenă cu însemne specifice de taxi. În magazin a pătruns un bărbat care a studiat rafturile cu țigări și s-a recomandat a fi reprezentant al unei firme de țigări, distribuitor al unor mărci de țigarete și a solicitat gestionarei plata sumei de 600 lei pentru factura la țigările distribuite în urmă cu 7 zile.
Gestionara nu a dat curs solicitării, bărbatul părăsind incinta. Poliţiştii atrag atenţia cu privire la acest mod de operare şi recomandă cetăţenilor să nu permită accesul în curţi sau locuinţe a persoanelor necunoscute. Activităţile de prevenire au continuat în zona caselor de schimb valutar, în special a celor din municipiul Fălticeni, în cursul anului precedent fiind semnalate mai multe înşelăciuni şi tentative de înşelăciune. Au fost instruiţi administratorii şi personalul firmelor dar şi cetăţenii identificaţi în zona caselor de schimb valutar.
„În scopul prevenirii infracțiunilor de înșelăciune prin metoda “Șmen”, vărecomandăm:– nu va încredeți în binevoitori! Nu cumpărați valută de la persoane neautorizate!Poate fi falsă! Aceștia acționează la câțiva metri de un birou de schimb valutar și ar fipăcat să cădeți victimă datorită unui câștig nesemnificativ; atenție la metoda “Șmen”! Dacă totuși consimțiți să participați la o ilegalitate,când primiți suma solicitată, numărați cu atenție bancnotele și nu mai întoarceți banii spre renumărare!”, avertizează polițiștii.