Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Concert Pascal susținut de Corala „Ciprian Porumbescu”. Vezi unde va avea loc și ce invitați vor fi!

În spiritul sărbătorilor pascale, corala mixtă „Ciprian Porumbescu” din Suceava alături de invitații săi, va susține pe 9 aprilie, în Duminica Floriilor, de la ora 17:00, un concert de muzică sacră și pricesne. Evenimentul va avea loc în incinta bisericii de lemn „Sfânta Ecaterina” din Suceava (ieșirea din oraș înspre Moara, pe partea dreaptă). Intrarea este liberă.

Membrilor coralei li se vor alătura îndrăgiții interpreți populari Andreea Chisăliță și Valentin Bertea, care vor împărtăși din sensibilitatea cântului religios și vor interpreta cu sufletcurat pricesne culese din tradiția bisericilor parohiale românești din vechime.

„Invităm sucevenii să își deschidă sufletul în preajma marelui praznic al Învierii Domnuluiși să aibă parte de 2 ore de mângâiere sufletească, în rugăciune și armonii de pace, departe deiureșul orașului și ritmul zgomos al vieții cotidiene. În mijlocul naturii, în mica biserică demargine de oraș cu praznicul Sfintei Mucenițe Ecaterina, invităm credincioșii să înțeleagă postuldincolo de jertfă și nevoință, prin gingășie și frumusețea adusă de acordurile pricesnelor șicântărilor liturgice. Cântările pascale vor sta și de această dată sub bagheta maestrului dirijor pr. prof. Lucian-Ionuț Tablan-Popescu. Repertoriul va introduce publicul în ambientul Sărbatorilor Pascale prinpiese de factură religioasă și va aduce deopotrivă parfumul muzicii prin pricesne culese, adaptate și atent păstrate în tezaurul muzical autohton prin influența bisericii în arta muzicală”, susțin organizatorii.

Scopul acestui eveniment este de a duce mai departe meșteșugul muzicii liniare, care bucură ascultătorul și îl mișcă întreit, ca împletire de poezie, rugăciune și armonie muzicală.

Nedorim ca în preajma sărbătorii Învierii Domnului, să purtăm credincioșii într-un înalt zborspiritual, care să îi pregătească de primirea veștii acestui mare praznic împărătesc, prin cântărispre folosul atât al celui care cântă cât și al celui care ascultă.Priceasna (din slavonă prĕčĩstĩna – „preacurată”) este (în sens restrâns chinonic) un imn,cântare bisericească ortodoxă care acoperă intervalul din timpul Sfintei Liturghii în care preotulşi respectiv credincioşii se cuminecă (împărtăşesc) cu Sfintele Taine. Denumirea a devenitulterior generică pentru o gamă largă de cântece aparţinând folclorului religios românesc. Pricesnele au un conţinut tematic variat, centrat în special pe comportamentul moral creştin, rugăciune de iertare şi mulţumire şi laudă la adresa lui Dumnezeu, a Preacuratei Fecioara Mariaşi a sfinţilor. Sunt cântate cu precădere în bisericile parohiale de către credincioşi, iar in ultimultimp, au devenit parte a repertoriului multor artişti populari consacraţi”, se precizează într-un comunicat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*