Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Frații care înșelau oameni în numele lui Teo Trandafir și a Andreei Marin au fost lăsați liberi de magistrați

Doi dintre cei patru frați din județul Neamț, care înșelau oameni în numele unor vedete precum Andreea Marin sau Teo Trandafir, au fost puși în libertate, luni, de magistrații Tribunalului Suceava.

Alexandru Ovidiu Lăcătuș, de 23 de ani, și Iulian Vlad Lăcătuș, de 22 de ani, sunt liberi după ce judecătorii au revocat măsura arestării preventive şi au dispus punerea în libertate a acestora.

Iulian Vlad Lăcătuş, în vârstă de 22 de ani, Alexandru Ovidiu Lăcătuş, de 23 de ani, Valentin Lăcătuş, în vârstă de 18 ani, fraţi, şi Constantin Cătălin Negru, în vârstă de 23 de ani, toţi din Neamţ, sunt inculpaţi în același dosar.

Nu mai puțin de 273 de persoane, dintre care câteva zeci din Suceava, le-au transmis celor patru, prin diferite metode, aproape 35.000 de dolari. Oamenii credeau că ajută familii nevoiaşe, în urma apelurilor făcute de Andreea Marin sau Teo Trandafir, însă în realitate vorbeau pe reţeaua de socializare cu tinerii respectivi.

Ei și-au creat conturi fictive într-o rețea de socializare pe numele unor vedete TV, cum ar fi Andreea Marin sau Teo Trandafir, postând fotografii reale ale acestora, alături de informații personale (reale sau fabricate), care,  prin natura lor au cauzat prejudicii morale şi de integritate.

În urma introducerii datelor informatice pe rețeaua de socializare, respectiv crearea de conturi fictive pe numele persoanelor publice, membrii grupului infracţional ar fi demarat campanii umanitare nereale cerând sprijin financiar. Astfel, numeroase persoane au accesat respectivul cont și au purtat diverse discuții, unele dintre victime fiind convinse de veridicitatea lucrurilor expuse, transferând diverse sume de bani prin servicii bancare de transfer rapid de bani.

În urma cercetărilor s-a constat că  în perioada 1 ianuarie 2015 – 2 august 2016, pe numele celor patru bănuiţi au fost efectuate, prin intermediul  serviciilor de transfer rapid de bani, 360 tranzacții de la 273 de persoane vătămate, suma totală transferată fiind în valoare de  33.853,37 USD și 1.000 de lei.

În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate 6 telefoane mobile, 6 cartele SIM, un card de memorie, 3 carduri bancare, o unitate de calculator, 15 chitanţe de ridicare bani.

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*