Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Au mințit în fața instanței, iar acum sunt trași la răspundere. Trei agenți de pază, trimiși în judecată

Trei agenți de pază au fost trimiși în judecată după ce au mințit în fața instanței. Silviu Dan Popovici și Adrina Petru Negrea sunt cercetați pentru mărturie mincinoasă, iar Adelin Aurelian Berar  pentru instigare la mărturie mincinoasă.

Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Gura Humorului au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecata a celor trei, angajați ai SC Real Protection Guard SRL.

Potrivit procurorilor, la data de 25 mai 2015, Aurelian Adelin Berar a fost trimis in judecata de Parchetul de pe langa Judecatoria Gura Humorului, pentru savarsirea infractiunii de purtare abuziva. Și asta după ce  la data de 01 august 2012, impreuna cu Moisii Ioan, fiind in exercitarea atributiilor de serviciu ca agenti de paza ai SC Real Protection Guard SRL, au agresat fizic persoana vatamata P.A., in timp ce aceasta se afla in fata restaurantului Lions din orașul Gura Humorului, suferind leziuni ce au necesitat 50-55 zile de ingrijiri medicale.

In timpul cercetarii judecatoresti, fiind audiati in calitate de martori, inculpatii Popovici Silviu Dan si Negrea Petru Adrian- colegi cu inculpatii Moisii si Berar, au declarat aspecte nereale cu privire la derularea evenimentului din 01.08.2012, la care au sustinut ca au fost prezenti, motiv pentru care procurorul de sedinta s-a sesizat cu privire la savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa.

Din cercetari a rezultat ca Popovici Silviu Dan si Negrea Petru Adrian nu au fost de fata la evenimentul din 01.08.2012, iar declaratia a fost data la rugamintea inculpatului Berar Aurelian Adelin.

Cei trei și-au recunoscut faptele. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecatoriei Gura Humorului.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Au mințit în fața instanței, iar acum sunt trași la răspundere. Trei agenți de pază, trimiși în judecată | Moldova24

Lăsați un comentariu

*