Accident! Tânăr de 18 ani rănit, după ce a intrat cu motoscuterul într-o mașină

31 martie 2017

Un tânăr de 18 ani a fost rănit după ce a intrat cu motoscuterul, joi, într-un autoturism. În timp ce conducea autoturismul pe DJ 209G, pe raza comunei Ulma și efectua manevra de viraj la dreapta pentru a intra în parcarea unei societăți comerciale, un localnic de 39 de ani, a fost lovit în partea din spate a mașinii de motoscuterul înregistrat, condus în acelaşi sens de un localnic de 18 ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 18 ani, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

„Conducătorul auto și victima au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 18 ani fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.

Alte stiri

Răspunde-i lui Accident! Tânăr de 18 ani rănit, după ce a intrat cu motoscuterul într-o mașină | Moldova24 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Accident! Tânăr de 18 ani rănit, după ce a intrat cu motoscuterul într-o mașină”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia