Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

De Buna Vestire se mănâncă pește. Călugării de la Mănăstirea Sihăstria Putnei își dezvăluie rețetele

La marile sărbători, „mângâierea” culinară în mănăstiri este, bineînțeles, peștele.

 Fie fript, fie la grătar, fie la cuptor sau în marinată, pifteluțe sau piftie, călugării de la Mănăstirea Sihăstria Putnei au exersat în timp această artă a pregătirii peștelui, spre bucuria atât a fraților din mănăstirie cât și a pelerinilor care le trec pragul, potrivit sihastriaputnei.ro.

Important cu ce începem

Recomandăm a se folosi crap de Dunăre, scrumbie de Dunăre sau burtă de somn; se poate folosi și peștele macrou sau somon (de la supermarket), dar nu au același gust ca peștele proaspăt.

Pregătirea peștelui

1. Peștele se curăță, se porționează, se presară peste el puțină sare și piper și lasă câteva ore.

2. Bucățile de pește astfel pregătire, înainte de coacere se presară cu un amestec de usturoi, cimbru, oregano și ulei de măsline.

Pregătirea grătarului

1. Se folosește lemn de esență mai tare (carpen, stejar, fag, prun, salcâm, nici într-un caz brad); lemnele se ard până se fac jar.

2. Peste jar se pun cărbunii și se ard foarte bine, până se fac totuna cu jarul. Dacă sunt foarte încinși, se stropesc cu puțină apă.

3. Se presară apoi cu sare grunjoasă.

4. Grătarul se unge cu ulei (cu un penson sau cu hârtie de bucătărie). Dacă au rămas urme de la anterioara folosire, grătarul e bine să fie curățat înainte de o nouă utilizare.

Cum gătim propriu-zis peștele?

1. Peștele se pune pe grătar cu partea cărnii mai întâi (nu pe solzi).

2. Poate fi întors pe partea cealaltă atunci când se are culoarea aurie și se desprinde ușor de pe grătar.

Saramura

1. Se pune la fiert în apă: usturoi zdrobit, ardei iude, ardei gras, roșii (toate acestea tăiate rondele sau fâșii), piper, cimbru și sare după gust. Se fieb până dau în clocot.

2. Dacă se face o cantitate mai mică, atunci legumele pot fi pregătite pe grătar și apoi puse la fiert.

3. Peștele se pune într-o tavă și se toarnă compoziția peste el; se ține la cuptor sau la foc mic aproximativ 10-15 minute.

Se consumă călduț, bineînțeles cu mămăliguță alături!

Piftia de pește

Avem nevoie de:
• 1 kg pește (de preferat șalău sau crap)

• 2-3 morcovi

• 1-2 bucăți țelină

• 1-2 bucăți păstârnac

• 7-8 căței usturoi

• Piper

• Sare

• 2 plicuri de gelatină

Și facem așa
1. Curățăm și spălăm bine peștele; atenție la curățarea capetelor de branhii.

2. În aprox. 3 kg de apă fierbem peștele împreună cu legumele (dar păstrăm vreo 6 căței de usturoi).

3. Scoatem peștele, îl dezosăm cu grijă, îl împărțim în boluri mici și îl presărăm cu puțin piper măcinat.

4. Zeama o strecurăm, adăugăm 6 căței de usturoi mărunțit, piper și gelatina (dizolvată, în prealabil, în 50 gr apă călduță).

5. Umplem apoi bolurile și le lăsăm la rece. Ornăm cu felii de morcovi (din cei fierți), frunze de pătrunjel etc.

Bine de știut
1. Strecurați bine supa, folind și strecurătoarea de metal și un tifon.

2. Adăugați usturoiul mărunțit nu în zeama fierbinte, ci atunci când s-a mai răcit (să fie călduță).

3. Dacă nu aveți gelatină, puteți să mai fierbeți unul sau două capete de pește.

4. Se pot fierbe legumele separat și peștele separat. Sau se fierb legumele, se strecoară supa, se lasă să se răcească și apoi se adaugă peștele și se mai fierbe o oră la foc mic.

5. Puteți tăia morcovul fiert în rondele, puneți câteva în boluri și apoi peștele și supa strecurată. După ce s-a răcit, înveliți bolul timp de 1-2 minute cu un șervet îmbibat cu apă fierbinte, apoi întoarceți bolul pe o farfurie; piftia se va desprinde mai ușor și va un aspect foarte plăcut.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. De Buna Vestire se mănâncă pește. Călugării de la Mănăstirea Sihăstria Putnei își dezvăluie rețetele | Moldova24

Lăsați un comentariu

*