Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Angajatul unei firme, sechestrat și tâlhărit într-o locuință. Atacatorul, arestat preventiv

Angajatul unei firme din Vatra Dornei a fost sechestrat, lovit și tâlhărit într-o locuință a doi soți din localitate, o femeie de 43 de ani și un bărbat de 40 de ani.

Potrivit polițiștilor suceveni, luni seară, femeia de 43 de ani a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat a intrat fără drept în locuința sa, dar cercetările au arătat că lucrurile nu s-au petrecut tocmai așa.

În acea zi, un localnic de 59 de ani, angajat al unei societăți comerciale, aflat în timpul serviciului, s-a prezentat la domiciliul femeii pentru a-i înmâna înștiințările de plată, ocazie cu care a fost invitat în interior și lovit cu un obiect contondent de concubinul femeii, un localnic de 40 de ani, care i-a sustras din buzunar suma de 10 lei, după care, a încuiat ușa pe interior și nu i-a mai permis acestuia să plece din imobil.

Bărbatul de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, marți, pentru „tâlhărie”,„lipsirea de libertate în mod ilegal” și „lovirea sau alte violențe”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*