Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

Condamnări în cea mai mare rețea de contrabandă, care a acționat în județul Suceava

Membrii uneia dintre cele mai mari rețele de contrabandă, care a acționat în județul Suceava, au fost condamnați. Magistrații Tribunalului Suceava i-au condamnat pe câțiva dintre cei care se ocupau cu contrabanda cu țigări, prejudiciul fiind de peste șase milioane de lei.

Printre aceștia, Mihaela Butnărașu, din Suceava, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, primarul Relu Valentin Burlacu, din Stăuceni (Botoșani)- 2 ani de închisoare cu suspendare, Lucian Angel Călin, din Suceava- 1 an de închisoare cu suspendare, Cristian Drabi Calotă, din Slobozia (Ialomița)- 1 an de închisoare cu suspendare, Titi Vasile Ieremciuc, din Bălcăuți- 2 ani de închisoare cu suspendare, Ionel Sadoveanu– 1 an de închisoare cu suspendare, Aurel Iova– doi ani de închisoare cu executare, Adrian Militaru, din București- 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, Roman Paul– 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, Iova Rustem– doi ani de închisoare cu suspendare, Gabriela Frătișteanu (Iova)– doi ani de închisoare cu suspendare, Bogdan Manea– doi ani de închisoare cu executare, Vasile Dumitru Florin– cinci ani de închisoare cu executare, Fănel Iova– trei ani de închisoare cu suspendare, Irina Liviu Laurențiu– doi de închisoare cu executare, David Aurelian Costel– cinci ani și nouă luni de închisoare cu executare, Marius Cozianu- cinci ani de închisoare, Mihai Vasile– doi ani de închisoare cu executare, Iulian Lazăr– doi ani de închisoare cu suspendare, Mihai Vicovanu– doi ani și șase luni de închisoare cu executare, Ionel Vicovanu– doi ani de închisoare cu executare, Ghiocel Liviu Zabavschi, din Suceava- doi ani de închisoare cu suspendare,  Laurenţiu Liviu Irina, din Fălticeni – doi ani de închisoare cu executare, Iulian Lazăr, din Târgu Neamţ- doi ani de închisoare cu suspendare, Ionel Vicovanu din Dolhasca- doi ani de închisoare cu executare.

Liderul grupării era Paul Iova, zis „Ion Petrişor”, cunoscut în perioada activităţii infracţionale (2010) pentru că organiza la nivel naţional concursul „Miss Piranda”.

Constantin Nistor, alias „Copilu”, din Vicovu de Sus, anchetat în trecut pentru fapte cu violenţă, jafuri comise peste hotare.

In vara anului 2010, procurorii au reuşit destructurarea unei reţele de contrabandă cu ţigări supravegheate de Paul Iova – zis Ion Petrişor (regele autodenumit al maneliştilor), dinspre Vicov – Putna – Bălcăuţi spre Bucureşti şi alte locaţii din ţară erau monitorizate încă din luna aprilie a acelui an.

Totul a plecat de la un eveniment din 1 februarie 2010 când la Vicovu de Jos a fost oprit în tafic un autoturism Dacia Logan, condus de Manea Bogdan din Constanţa. Avea înăuntru peste 13.000 de pachete de ţigări din Ucraina – Viceroy, LM, Next, More. S-a stabilit că acestea fuseseră furnizate de un anume Adrian Arcadie Isopescu, din Vicovu de Sus.

În 10 martie a.c., Dumitru Florin Vasile din Bucureşti, a fost prins la Berchişeşti cu 8.570 de pachete de ţigări de contrabanză – Viceroy, More, Prima, Clasic, Saint George, etc, aduse ilegal din Ucraina, Republica Moldova sau Federaţia Rusă. Ca furnizor a fost identificată Mihaela Butnăraşu, din Suceava, care le-ar fi luat la rândul ei de la Arcadie Isopescu din Vicovu de Sus.

O altă captură de ţigări s-a petrecut în 14 aprilie 2010, pe la ora 11, la Fălticeni. Au fost surprinse în trafic trei autoturisme conduse de Mihai Vasile din Ialomiţa în care se afla şi Ionel Sadoveanu din Bucureşti, care transporta 6215 pachete de ţigări, Paul Roman din Bucureşti, care ducea 9.470 de pachete şi Marius Cozianu, în a cărui maşină erau 11.400 de pachete de Doina, Pall Mall, Next, Kiss, Marlboro, etc. S-a stabilit că transportul de ţigarete era destinat lui Paul Iova, alias Ion Petrişor, alias “Regele manelelor”, 13 baxuri din întregul transport fiind furnizate de Mihaela Butnăraşu. Insuşi “regele manelelor” a organizat transportul asigurând şi calitatea de “antemergător” cu un BMW X5 cu numărul B – 20 – YOV, în care se afla concubina lui, “prinţesa Ardealului”, Dana Roxana Rotar.

Din data de 15 aprilie 2010 încep să fie monitorizate transporturile de ţigări pe filiera Suceava – Bucureşti, investigatorii beneficiind de toată logistica necesară, de la interceptări ale telefoanelor la înregistrări video precum şi foto, anchetatorii scoțând la iveală întreaga grupare infracțională.

 

 


Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. Ursachi says:

    Cea mai mare retea de contrabanda? Mergeti la gara din Burdujeni.. la barul lui “Victor” si vedeti acolo contrabanda..

    Răspunde

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Condamnări în cea mai mare rețea de contrabandă, care a acționat în județul Suceava | Moldova24

Lăsați un comentariu

*