O tânără de 24 de ani a fost prădată de un individ, joi seară, în timp ce urca într-un autobuz, pe strada Mărășești din municipiul Suceava.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 16.03.2017, în jurul orei 22.30, în timp ce fata încerca să urce într-un autobuz de transport public de persoane, un tânăr necunoscut i-a sustras din mână un telefonul mobil și suma de aproximativ 100 de lei, după care a fugit.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autorul faptei a fost identificat ca fiind un tânăr de 23 de ani, din comuna Hănțești, asupra căruia a fost găsită suma de 63 de lei.
Pe timpul cercetărilor, telefonul mobil sustras, în valoare de aproximativ 1.300 lei, a fost recuperat, fiind identificat pe strada Vișinilor, într-un gard viu, unde a fost aruncat de autor.
Tânărul este cercetat pentru furt calificat.