Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Șase suceveni au obținut certificate de revoluționar false. Nu au mai apucat să beneficieze de bani

Șase suceveni urmau să primească ilegal indemnizaţii de revoluţionari, fără să iasă măcar o clipă în stradă în timpul Revolutiei din decembrie 89. Spre ghinionul lor, comisia care a acordat certificatele a ajuns în vizorul procurorilor, iar aceștia nu au încasat niciun leu.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la Suceava au fost „cereri admise pentru 6 persoane, care nu au primit până în prezent drepturile bănești aferente, datorită intervenției organelor de urmărire penală”.

Potrivit anchetatorilor, mii de români au primit ilegal indemnizaţii de revoluţionari, fără să iasă măcar o clipă în stradă în timpul Revolutiei din decembrie 89.

Adrian Sanda, fost secretar de stat pentru revoluţionari, a făcut parte din Comisia care a aprobat certificatele de revoluţionar, multe contra-cost. El ar fi încasat între 1500 şi 3 mii de euro mită pentru fiecare certificat. Deseori, banii negri ar fi fost primiţi chiar pe holurile Parlamentului.

Sunt cel puţin 3.500 de oameni care ar fi primit ilegal 2.000 de lei lunar, spun procuorii. În 2014 numărul mare al revoluţionarilor a dat de bănuit şi inspectorilor guvernamentali care au observat că în zece ani cifra celor care au luptat în 89 a explodat de mai bine de 20 de ori. 

Parchetul general l-a trimis în judecată pe fostul secretar de stat Adrian Sanda, acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul certificatelor false de revoluționar.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Șase suceveni au obținut certificate de revoluționar false. Nu au mai apucat să beneficieze de bani | Moldova24

Lăsați un comentariu

*