Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

Primăria Suceava desființează o trecere de pietoni și realizează o pasarelă metalică în loc. Vezi ce modificări vor mai fi pe Calea Unirii!

Primăria municipiului Suceava ia o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului din zona centrelor comerciale din Burdujeni, înainte de Paște. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susține că trebuie intervenit foarte repede în zonă deoarece în apropierea sărbătorilor traficul este foarte intens pe Calea Unirii.

Printre măsuri se numără desființarea trecerii de pietoni de la parcarea Bethesda, la Lidl, iar în schimb va fi realizată o pasarelă metalică, doar că lucrările la pasarelă vor dura cel puțin jumătate de an.

Mai mult, intrarea la stânga la Carrefour va fi anulată și se va face o bandă de acces din fața Poștii. De asemenea, în sensul giratoriu de la Dedeman va fi o bandă doar pentru înainte pentru a nu fi blocată circulația.

„O bandă suplimentară care să meargă către bazar, către Conbucovina, prin parcare la Bethesda, deci mergem pe trei benzi. Pentru a face aceste lucruri este nevoie să facem un sens giratoriu provizoriu pe strada Traian Vuia”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Ion Lungu.

Lungu a precizat că va avea discuții cu agenții economici din zonă pentru un compromis. El a adăugat că va fi mutat și semaforul de înainte de sensul giratoriu de la Dedeman și va fi pus undeva în zona pasajului subteran, unde va fi o trecere de pietoni.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Primăria Suceava desființează o trecere de pietoni și realizează o pasarelă metalică în loc. Vezi ce modificări vor mai fi pe Calea Unirii! | Moldova24

Lăsați un comentariu

*