Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

Peste 3.700 de suceveni s-au căsătorit în străinătate, anul trecut

Peste 3.700 de suceveni s-au căsătorit în străinătate anul trecut, potrivit datelor Serviciului de stare civilă.

În cursul anului 2016, au fost analizate în vederea avizării un număr de 3.956 dosare de transcriere a actelor de stare civilă încheiate în străinătate, ale cetăţenilor români cu domiciliul în judeţul Suceava sau cu ultimul domiciliu avut în România în judeţul Suceava, din care un număr de 3.788 au primit aviz favorabil pentru întocmirea actelor de stare civilă.

Au fost restituite 168 dosare, întrucât nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege pentru avizarea transcrierii. Pentru cetăţenii care au redobândit cetăţenia română şi care nu au avut niciodată domiciliul în România, s-a solicitat avizul prealabil în vederea întocmirii actelor de stare civilă în registrele de stare civilă române şi verificarea unui număr de 3.360 de dosare pentru transcrierea certificatelor de naştere şi de căsătorie, din care 3.265 au primit aviz favorabil, iar 95 au fost restituite.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, Serviciul stare civilă a înaintat comunicări de menţiuni la exemplarul I al actelor de căsătorie, ca urmare a primirii unui număr de 354 de certificate de divorţ transmise de către notarii publici.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peste 3.700 de suceveni s-au căsătorit în străinătate, anul trecut | Moldova24

Lăsați un comentariu

*