Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

Femeie rănită de tencuiala căzută de pe bloc, chiar în centrul Sucevei

O femeie de 50 a văzut moartea cu ochii. Ieri dimineaţă, în jurul orei 9.00, femeia se îndrepta spre piaţa centrală din municipiul Suceava, când a fost rănită de o bucată de tencuială care s-a desprins de pe acoperişul unui bloc, potrivit ziarulevenimentul.ro.

Femeia a trecut prin faţă la loterie, când i-a căzut tencuiala peste picior. I s-a umflat pe loc piciorul”, ne-a spus un martor.

Incidentul s-a petrecut pe strada Petru Rareş, iar tencuiala a căzut de pe acoperişul blocului 10, care este înregistrat pe strada Vasile Alexandri. Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Apoi, la faţa locului, au intervenit şi angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au îndepărtat de pe bloc şi restul bucăţilor de tencuială care putem pune în pericol viaţa altor trecători. Pompierii au fost nevoiţi să taie crengile unui arbore care le îngreunau misiunea.

Vântul a luat tabla de pe bloc

Nu este pentru prima dată când se întâmplă astfel de incidente în oraş. În urmă cu două săptămâni, un acoperiş al unui bloc proaspăt anvelopat de pe strada Alexandru cel Bun a fost smuls de vântul puternic şi s-a prăbuşit de la 15 metri înălţime în spaţiul verde dintre blocuri. Din fericire nimeni nu a fost rănit, iar la faţa locului au acţionat echipajele de descarcerare ale pompierilor şi de la Serviciul de Protecţie Civilă al Primăriei municipiului. Echipajele au acţionat pentru demontarea întregului acoperiş din tablă, căzut compact pe spaţiul verde şi îndepărtarea acestuia pe bucăţi.

Asociaţiile de proprietari, responsabile

Contactat telefonic, viceprimarul Marian Andronache ne-a explicat că asociaţiile de proprietari sunt obligate să îngrijească blocurile atât la interior, cât şi la exterior.

„Prin legea 230, proprietarii trebuie să aibă grijă de consolidarea blocului. Proprietarii trebuie să înţeleagă că nu sunt doar proprietarii apartamentelor cumpărate, ci şi a staţiilor comune ale blocurilor. Mă refer la acoperiş, casa scării, exterior. Deci întreaga sarcină cade în sarcina proprietarilor şi implicit a asociaţiilor de proprietari”, a declarat Andronache.

El a mai spus că primăria poarte să amendeze asociaţiile de proprietari, dacă nu se îngrijesc de blocuri şi dacă prin lipsa lor de implicare ajung să pună în pericol viaţa trecătorilor. Amenda este între 500 şi 3000 de lei.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Femeie rănită de tencuiala căzută de pe bloc, chiar în centrul Sucevei | Moldova24

Lăsați un comentariu

*