Poliţiştii suceveni s-au aflat în data de 08 martie 2015 în mijlocul comunităţii, atât în mediul urban cât şi în mediul rural pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii şi, totodată pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu acest eveniment.
Poliţiştii rutieri şi cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au oferit doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic, flori şi felicitări personalizate.
Acţiunile s-au desfăşurat în zona centrală a municipiului Suceava, dar şi în zona Gării Burdujeni.
Acţiunile au avut loc în intervalul orar 10.00 – 13.00 şi pe DN 17 şi DN2.
Poliţiştii au felicitat participantele la trafic si le-au urat o primăvară frumoasă, fără evenimente rutiere, transmiţând, în acelaşi timp si mesaje educative pe linie de circulaţie, mesaje care de altfel au fost foarte bine recepţionate de şoferiţe.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului TF Suceava au împărţit flori doamnelor aflate pe peronul gării şi în sala de aşteptare dar şi angajatelor CFR. Cu această ocazie au fost promovate şi recomandări cu privire la siguranţa personală şi patrimonială şi siguranţa pe timpul călătoriei cu trenul.
„Activităţile poliţiştilor s-au bucurat de aprecierea doamnelor şi domnişoarelor, dar şi a bărbaţilor care sperăm să devină mai responsabili şi să aprecieze tot mai mult pe cele care le sunt aproape”, susțin reprezentanții Poliției Suceava.