Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Prefectul Sucevei a fost demis. Cine i-a luat locul

Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a fost schimbat din funcție, miercuri, printr-o decizie de Guvern.

Potrivit deciziei de Guvern, s-a decis „încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Suceava de către domnul Harasim Constantin”.

Locul său va fi ocupat, tot prin decizie de Guvern, de Mirela Elena Adomnicăi, șefa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava.

Nu mă surprinde această decizie. Mă duc înapoi la postul meu de la Garda de Mediu. Am avut doi ani aici în care mi-am făcut treaba”, ne-a declarat Constantin Harasim.

Directorul AJOFM, Mirela Adomnicăi

Mirela Adomnicăi a fost deputat în mandatul 2004-2008, iar ulterior, a ocupat funcția de director coordonator al Casei Județene de Pensii Suceava până pe 10 martie 2010, iar apoi a ajuns director la AJOFM.


Loading...

loading...

3 Comentarii

  1. Dudu says:

    Da,domnu’ Costica,de-acuma esti apt sa-l primesti pe Flutur ca pe moastele sfintei Parascheva,ca invitat de drept,sa mergeti amandoi pe Mestecanis ,sa va faceti un selfie la groapa de gunoi.
    Sa ramaneti,eventual,acolo.

    Răspunde
  2. vivi says:

    Si sUbprefectul nu se schimbă???

    Răspunde

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Prefectul Sucevei a fost demis. Cine i-a luat locul | Moldova24

Lăsați un comentariu

*