Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Primăria Suceava a găsit soluția pentru aducerea utilităților la Sala Polivalentă. Vezi ce presupune!

Aducerea utilităților la Sala Polivalentă reprezintă o prioritate pentru Primăria Suceava, în acest an. Primarul Ion Lungu a declarat, miercuri, că s-a găsit soluția pentru aducerea acestora la sală.

Practic, rețelele de utilități de apă, gaz, energie electrică vor fi aduse de la blocul ANL, pe terenul Staţiunii de Cercetări, dar ocolind câteva proprietăţi private, astfel încât să nu fie nevoie de exproprieri.

De altfel, reprezentanții Companiei Naționale de Investiții au menționat încă de la vizita în teren de la Suceava că Primăria trebuie să aducă urgent utilitățile la locul respectiv, inclusiv la organizarea de șantier.

„Am găsit o soluție: să aducem aceste utilități de la blocurile ANL. De la blocurile ANL, ocolim niște proprietăți private, mergem pe la Stațiunea de cercetări agricole și la complexul sportiv. Și avem aici și un avantaj pentru că este o cădere de pantă în așa fel încât canalizarea merge prin scurgere gravitațională și nu mai este nevoie să punem noi instalații de pompe”, a declarat Ion Lungu.

Edilul a mai precizat că sunt prinse în bugetul din acest an sumele pentru proiectele de aducere a energiei electrice, a rețelei de apă și canal, dar și a rețelei de gaz metan.

„Aici noi avem de realizat un complex sportiv, care, în conformitate cu documentația de urbanism aprobată pe Planul Urbanistic Zonal, cuprinde Sala Polivalentă pe care o începem, un stadion nou, două bazine de înot de nivel olimpic și alte terenuri de sport. Deci vom asigura utilitățile la o capacitate care să satisfacă întregul complex sportiv”, a adăugat, în cadrul unei conferințe de presă, Ion Lungu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*