Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Transporturi ilegale de lemn, trase pe dreapta de polițiști la Rădăuți, Marginea și Moldovița

Trei transporturi ilegale de lemn au fost trase pe dreapta de polițiști, miercuri, la Rădăuți, Marginea și Moldovița.

O patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi a oprit pentru control pe strada Constantin Dobrogeanu-Gherea din localitate, autoutilitara condusă de un tânăr de 19 ani, din comuna Frătăuţii Noi, care transporta material lemnos. În urma controlului, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor Ocolului Silvic Marginea, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal, fără nici un document, cantitatea de 3,72 m.c. cherestea de esență brad.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, cu amenda în cuantum de 2.000 lei, materialul lemnos în valoarea de 1.718 lei a fost confiscat şi lăsat în custodia Ocolului Silvic Marginea, iar autoutilitara în valoare de 3.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul poliției.

De asemenea,  o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC Piață, de pe raza comunei Marginea, autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 41 de ani, din comuna Comănești, care transporta material lemnos, respectiv cherestea. În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că, pentru transportul de cherestea a fost emis un singur aviz de însoțire, pentru cantitatea de 23,352 m.c., deși, atât capul tractor, cât și remorca erau încărcate cu material lemnos, iar persoana menționată în avizul de însoțire prezentat, nu corespundea cu persoana identificată ca și conducător auto. Având în vedere neconcordanțele identificate în registru și documentele puse la dispoziție de conducătorul auto, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul de 41 de ani, transporta 23,352 m.c. cherestea tivită de esență brad. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 14.000 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Un echipaj format din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, a oprit pentru control pe DC 32B din comuna Moldoviţa, autocamionul cu remorcă, condus de un localnic de 43 de ani, care transporta material lemnos. În urma verificării documentelor prezentate de conducătorul auto, echipa de control a constatat faptul că, materialul lemnos înscris în cele 2 avize de însoţire, nu corespunde din punct de vedere al volumului, cu cantitatea transportată, motiv pentru care, s-a procedat la inventariere, rezultatul fiind acela că, bărbatul transporta 47,07 m.c. lemn rotund de esență molid, cu 11,662 m.c. mai mult decât cel înscris în avizele de însoţire prezentate pentru control. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei, pentru încălcarea Legii nr.171/2010, iar diferența de material lemnos în volum, de 11,662 m.c. a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Moldovița, legislația în domeniu neprecizând pentru această faptă și confiscarea autovehiculului care transportă materialul lemnos.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Transporturi Ilegale De Lemn, Trase Pe Dreapta De Polițiști La Rădăuți, Marginea Și Moldovița – Ziarul de Mediu
  2. Transporturi ilegale de lemn, trase pe dreapta de polițiști la Rădăuți, Marginea și Moldovița | Moldova24

Lăsați un comentariu

*