Biserica distrusă de foc, din Poiana Stampei, va fi reconstruită. Lăcașul de cult a fost distrus într-un incendiu care a avut loc în luna februarie a anului 2015.
„Oamenii cu inimă mare care doresc să ajute la reconstrucţia noii biserici au la dispoziţie trei conturi deschise la CEC Bank, unde pot face donaţii: RO22CECESV4330 RON1096614 (în lei), RO24CECESV43C1EUR1 096615 (în euro) şi RO04CECESV43B8USD 1096617 (în dolari), beneficiar: Parohia Poiana Stampei”, este apelul umanitar făcut de parohie.
Nu mai puţin de opt echipaje de pompieri au luptat, atunci, pentru stingerea flăcărilor și s-au chinuit să salveze cât mai multe bunuri din interior.
La sosirea pompierilor ardea acoperişul bisericii ortodoxe din secolul XIX-lea, pe o suprafaţă de 300 de mp, dar şi interiorul locaşului de cult.
Catapeteasma bisericii a ars, focul ajungând până la altar. Biserica fusese reabilitată, fusese curăţată pictura, a fost refăcută pardoseala, cu beton, a fost pusă centrală termică şi pe 26 iulie urma să fie sfinţintă.
Biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost construită din lemn, între 1883 şi 1885, cu aprobarea imperială a lui Francisc Iosif I şi este considerată monument istoric. Catapeteasma a fost pictată de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi.
FOTO & VIDEO! Biserică monument istoric, cuprinsă de flăcări. Vezi ce a ars!