Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Individul care a lovit o tânără și a obligat-o să meargă cu el de la club, trimis în judecată

Individul care a lovit o tânără de 20 de ani și a obligat-o să meargă cu el de la club a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Răzvan Vasile Lucan este cercetat pentru  „lipsire de libertate în mod ilegal” şi „lovire sau alte violenţe”.

La data de 22 ianuarie 2017, orele 03.00, el a acostat dintr-un club din Fălticeni o fată  de 20 ani, aplicând acesteia mai multe lovituri cu palma în zona feţei, după care a obligat-o să-l însoţească, imobilizând-o de un braţ şi conducând-o astfel pe aceasta, împotriva voinţei sale, pe o distanţă de circa 200 m pe raza municipiului Fălticeni.

Norocul fetei a fost că un echipaj de jandarmi a văzut cum o ducea Lucan și a intervenit imediat.

„Precizăm că trimiterea în judecată a unei persoane este o etapă a procesului penal reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susține procurorul Marinel Ionuț Șincari.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Individul care a lovit o tânără și a obligat-o să meargă cu el de la club, trimis în judecată | Moldova24

Lăsați un comentariu

*