Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

Taximetriștii care cer pentru o cursă cât nu face, luați la bani mărunți de autorități. Cum te păcălesc

Taximetriștii suceveni care cer pentru o cursă cât nu face au fost luați la bani mărunți de autoritățile locale, care în această perioadă desfășoară mai multe controale în rândul acestora.

Potrivit viceprimarului Lucian Harșovschi, mai mulți suceveni au reclamat că sunt taximetriști care și-au scos afișele cu prețurile de pe mașini, iar când clienții urcă în taxiuri le spun prețul, spunând că au uitat să pună noile prețuri.

Harșovschi susține că în urma controalelor au fost date amenzi de 3.600 lei. El a precizat că verificările vor continua și în perioada următoare, iar dacă vor fi găsiți taximetriști în neregulă se va trece chiar la suspendarea autorizațiilor.

Viceprimarul a dat ca exemplu, într-o emisiune televizată, de numărul mare de reclamații pe care le primește pe pagina de socializare potrivit cărora unii taximetriști ar cere mai mulți bani pe cursele de la Aeroport sau că nu pun ceasul atunci când clientul urcă în autoturism.

 

Tocmai de aceea, doi angajați ai Primăriei, care s-au întors de curând de la Milano, au mers cu un taxi de la Aeroport până la Gara Burdujeni, iar taximetristul a cerut 50 de lei pe cursă. În gară așteptau alți doi angajați ai primăriei, pentru control. Respectivul taximetrist a fost amendat cu 1.000 lei.

 

„Dacă oamenii înțeleg că nu trebuie să se certe cu taximetriștii, ci să vină la Primărie să facă plângere scris, frumos, și le retragem autorizațiile”, a spus Harșovschi.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Taximetriștii care cer pentru o cursă cât nu face, luați la bani mărunți de autorități. Cum te păcălesc | Moldova24

Lăsați un comentariu

*