Bugetul Primăriei Suceava pentru străzile din municipiu este de 30.034.000, adică 7,9% din bugetul Consiliului Local, în acest an.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susține că aici sunt prinse reparațiile străzilor -20 de milioane, pentru cheltuieli de capital- 7.700.000 lei și două milioane de lei pentru sistematizare rutieră.
„Vom avea un program de reparații ambițios în acest an, pe care îl vom aproba după ce aprobăm bugetul Consiliului Local, într-o ședință de Consiliu Local. Vom avea discuții cu domnii consilieri locali, propun un număr de 123 de străzi care vor fi plombate, reparate prin plombare și un număr de 20 de străzi cu covoare asfaltice”, a declarat primarul municipiului Suceava, făcând referire la străzile care au fost licitate anul trecut: Constantin Moraru- Ițcani, Lev Tolstoi- Burdujeni Sat, Mihail Sadoveanu și Bogdan Vodă- Zamca, Traian Țăranu, strada Traian Popovici din cartierul Ianiște, Dumitru Dacian și Eugen Lovinescu din Aleea Dumbrăvii.
De asemenea, prin surse proprii, va fi reabilitată strada Ciprian Porumbescu, dar și Anastasie Grimca, Trandafirilor, Mărășești, Curtea Domnească, Scurtă, Dragoș vodă, Aleea Nucului, Eternității, Florilor și Ion Irimescu, care merge către Moara.