Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Ghinion! Un tânăr s-a ales cu un pumn în figură și a vrut să-și ia revanșa. Cum s-a terminat totul

Un tânăr de 23 de ani din localitatea Țibeni, comuna Satu Mare, a avut parte de un mare ghinion, joi seară, după ce s-a cinstit cu foarte mult alcool.

După ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea Țibeni, tânărul s-a întâlnit cu un localnic de 35 de ani, care, pe fondul unor discuții contradictorii, l-a lovit cu pumnul, provocându-i leziuni la nivelul feței.

După scandal, agresorul a plecat spre domiciliu, însă, tânărul s-a urcat la volanul autoturismului și l-a urmărit, ocazie cu care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, oprindu-se în șanț.

„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 23 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar bărbatul de 35 de ani, pentru comiterea infracțiunii de ”lovire sau alte violențe”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Ghinion! Un tânăr s-a ales cu un pumn în figură și a vrut să-și ia revanșa. Cum s-a terminat totul | Moldova24

Lăsați un comentariu

*