Serviciul Rutier Suceava împreună cu polițiștii formaţiunilor de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești, sprijiniţi de agenții de ordine publică din mediul rural cu sarcini pe linie rutieră, a organizat şi desfăşurat pe raza județului, în perioada 10- 12 februarie, o acţiune tematică pe linia identificării conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, sau conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, au fost controlate 534 de autovehicule, fiind aplicate 446 de sancţiuni contravenționale în valoare de 171.545 lei, din care, 248 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi constatate 10 infracţiuni rutiere
Au fost de asemenea reţinute 20 de permise de conducere şi retrase 15 certificate de înmatriculare.
Un tânăr de 21 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, pe raza orașului Gura Humorului, având o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat și care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. I s-a întocmit dosar penal.
Un bărbat de 44 de ani, din municipiul Vatra Dornei a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe str. Negreşti din localitate, având o concentraţie alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal.