Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Individ arestat după ce a lovit cu capul în figură un polițist

Individul care a provocat scandal după ce a fost oprit în trafic, vineri seară, de polițiști, în orașul Vicovu de Sus, și  a agresat un polițist, a fost arestat preventiv.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Vasile Cozma, pentru ultraj și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Potrivit procurorilor, la data de 10 februarie 2017, în jurul orei 20:45, în timp ce persoana vătămată M.C., agent de poliţie în cadrul Compartimentului de Ordine Publică Vicovu de Sus, se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control autoturismul marca Audi A4, cu numărul de înmatriculare SV-67-CVM, de culoare negru, ce se deplasa sinuos pe strada Protopop Ionel Maloş din oraşul Vicovu de Sus.

Conducătorul auto Vasile Cozma mirosea puternic a alcool și inițial a refuzat să dea detalii cu privire la identitatea sa, a avut un comportament violent și a încercat să se sustragă de la luarea măsurilor legale, drept pentru care s-a procedat la încătușarea acestuia, iar în timpul efectuării procedurii, acesta, profitând și de faptul că rudele sale încercau sa îi ia apărarea, l-a lovit de două ori cu capul în zona feței pe agentul M.C.

Ulterior, în prezenţa medicului de gardă de la Spitalul Municipal Rădăuţi, Cozma Vasile a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă, propunere pe care magistrații Judecătoriei Rădăuți au admis-o.

Șofer băut, încătușat după ce a devenit recalcitrant cu polițiștii când l-au oprit în trafic

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Individ arestat după ce a lovit cu capul în figură un polițist | Moldova24

Lăsați un comentariu

*