Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

Locuitorii din Vatra Dornei, ale căror case au fost inundate în urma topirii ghețurilor, ar putea fi despăgubiți

Prefectul Constantin Harasim

Locuitorii din municipiul Vatra Dornei, ale căror case au fost inundate în urma topirii ghețurilor din perioada 4-6 februarie, ar putea fi despăgubiți. Prefectul județului Suceava a declarat că s-a făcut o evaluare a pagubelor după inundațiile respective și se vor face demersuri pentru ca locuitorii afectați să beneficieze de un sprijin financiar prin intermediul Agenției Județene pentru Prestații Sociale.

Noi am făcut o evaluare a pagubelor, pe zona locuințelor, am făcut o listă cu oamenii care au avut probleme și urmează să facem o intervenție către Agenția de Prestații Sociale să analizeze și să beneficieze  oamenii de ajutor dintr-un fond de sprijin”, a declarat prefectul Constantin Harasim.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu susține că inundațiile din perioada respectivă au produs pagube în opt case, cinci anexe și 24 de curți.

De asemenea, vor trebui făcute reparații pe strada Oborului, din municipiul Vatra Dornei, pe o lungime de aproximativ 700 de metri.

Aici este vorba despre suma de 60.480 lei, pentru că a fost nevoie de intervenție, s-au făcut canale pentru a se putea interveni, au fost folosite utilajele și a fost afectată strada”, a declarat Harasim.

Totodată, prefectul a precizat că pericolul nu a trecut, mai ales că de marți vremea se încălzește și se așteptă topirea ghețurilor pe râurile din zona Vatra Dornei, dar s-au luat măsuri pentru a evita inundațiile.

FOTO! Inundații în județul Suceava. Apa a intrat în zeci de case, anexe și curți, iar turiștii unei pensiuni au fost evacuați

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Locuitorii din Vatra Dornei, ale căror case au fost inundate în urma topirii ghețurilor, ar putea fi despăgubiți | Moldova24

Lăsați un comentariu

*