Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Bugetul Sucevei pe 2017, în dezbatere publică. Lungu: Este pentru prima dată în ultimii 13 ani când se aprobă cu o aşa de mare întârziere

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că aşteaptă publicarea Legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, astfel încât să poată fi derulate procedurile pentru aprobarea bugetului local. El a spus că după intrarea în vigoare a acestei legi este nevoie de încă cel puţin 17 zile pentru ca proiecţia de venituri şi cheltuieli pe anul în curs să ajungă pe masa de dezbateri a deliberativului.

Lungu a întocmit un grafic al consultărilor premergătoare pe marginea prevederilor bugetare, iar după întâlniri cu responsabilii unităţilor de învăţământ preuniversitar, urmează cele cu grupurilor politice ale consilierilor şi cu şefii de asociaţii de proprietari, dar şi dezbaterea publică obligatorie, conform prevederilor legale obligatorii.

Edilul a precizat că, de când se află la conducerea Primăriei, din 2004, nu s-a mai întâmplat niciodată ca, timp de 2 luni, municipiul Suceava să nu aibă buget.

Eu îmi doresc ca bugetul de stat să fie cât mai repede publicat în Monitorul Oficial, să-l aprobăm pe cel local, în şedinţa Consiliul Local de pe 27 februarie, şi să trecem la treabă. Este pentru prima dată în ultimii 13 ani când bugetul Sucevei se aprobă cu o aşa de mare întârziere”, a spus primarul.

Potrivit proiectului propus dezbaterilor, bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2017 este fundamentat la 381,86 de milioane de lei, unul mai mic cu 2,43 de puncte procentuale sub cel aprobat în anul 2016. Pe de altă parte, conform execuţiei bugetare de la începutului lui decembrie anul trecut, totalul veniturilor municipiului Suceava a fost de 232,85 de milioane de lei, din 405,19 milioane de lei aprobate prin hotărâre a Consiliului Local, ceea ce înseamnă realizări de doar 57,47% din program.

Şeful municipalităţii apreciat că în 2066, având loc alegeri, prin amendamentele aduse de consilierii locali a fost aprobat un buget supraevaluat.

Practic, bugetul pe anul 2017, comparativ cu 2016, este mai mic cu 23%. An de an trebuie să reglăm bugetul, astfel încât să ajungem al parametri de execuţie cât mai mari”, a conchis Lungu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bugetul Sucevei pe 2017, în dezbatere publică. Lungu: Este pentru prima dată în ultimii 13 ani când se aprobă cu o aşa de mare întârziere | Moldova24

Lăsați un comentariu

*