Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

FOTO! Complexul hotelier Gloria, în plină acțiune de demolare. Ce va fi construit în loc

Complexul hotelier Gloria din centrul Sucevei va rămâne doar o amintire pentru suceveni, dar mai ales pentru cei care au avut ocazia să stea la hotel, să ia micul dejun sau prânzul. El era una din ultimele baze ale RA-APPS la Suceava, vândută ultima, după Casa de Oaspeți de la Brădet. Marți, a continuat acțiunea de demolare a restaurantului și a hotelului care până nu demult erau atracția sucevenilor.

Și dacă nu a fost nicio restricție din partea Primăriei pentru ca această clădire care face parte din centrul vechi al Sucevei să nu fie demolată, cei doi afaceriști suceveni care au reușit să pună mâna pe complexul hotelier și-au făcut alte planuri de viitoar. Ei vor ridica aici un complex rezidențial cu apartamente de lux și birouri care va dispune și de parcare subterană. Sucevenii care trec pe lîngă clădire sunt încă nostalgici după acea clădire.

Putea să rămână la stat și să o conserve. E ușor să distrugi dar ce vor construi aici? Un bloc? Ținea de arhitectura orașului acel imobil care nu se deoasebea foarte mult de Palatul Administrativ”, ne-a declarat unul dintre sucevenii care treceau prin zonă în timp ce acțiunea de demolare a hotelului continua de zor.

Casa de Oaspeți a lui Ceaușescu, rămasă intactă

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a vândut la mijlocul lunii martie 2012, Casa de oaspeţi Brădet cu 2.023.804 de euro, un preţ mai mare decât cel de pornire deoarece pentru prima dată la licitaţie s-au prezentat doi ofertanţi.

În cadrul licitaţiei de atunci a fost scoasă la licitaţie Casa de oaspeţi Brădet, compusă din D+P+1E, cu construcţii anexă şi teren în suprafaţă de 15.105 de metri pătraţi, situată pe Strada Parcului din judeţul Suceava. Preţul de pornire a fost de 1.672.264 euro, dar imobilul a fost adjudecat pentru 2.023.804 euro, deorece s-au prezentat doi ofertanţi. Cei care au preluat imobilul nu au demolat nimic, ba mai mult sunt încântați de clădire.

O altă proprietate scoasă la licitaţie de stat a fost în 2012, complexul hotelier Gloria, alcătuit din hotel şi restaurant. Hotelul era compus din 23 de camere duble, şase camere single, două apartamente şi un suit, iar restaurantul „Gloria” este alcătuit din D+P+2E, cu construcţii anexe şi teren în suprafaţă de 5.021 de metri pătraţi, situat în Strada Vasile Bumbac nr.4-8, Suceava, judeţul Suceava. Preţul de licitaţie a fost de 2.697.992 euro, dar acesta nu s-a vândut deorece nu s-a înscris nicio persoană la licitaţie.

În cazul în care licitaţia a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit preţul de pornire al licitaţiei, urmau se organiza alte licitații. Preţul de pornire la cea de a doua licitaţie urma să rămână însă neschimbat. Cum a ajuns ca acest preț să scadă enorm știu cei de la RA-APPS, cert este că asocierea dintre Calcarul Pojorâta și Bety Ice Suceava și achiziționarea cu suma de 2,4 milioane de euro a făcut ca acest complex hotelier să ajungă pe mâna a doi suceveni: Nicolae Troașe și Vasile Armeanu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Complexul hotelier Gloria, în plină acțiune de demolare. Ce va fi construit în loc | Moldova24

Lăsați un comentariu

*