Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Individul care a luat cu forța o tânără din fața unui club și a lovit-o, arestat preventiv

Un recidivist care a luat cu forța o tânără din fața unui club din Fălticeni și a târât-o aproape 200 metri, a fost arestat preventiv.

Miercuri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au propus arestarea preventivă a lui Răzvan Ilie Lucan, pentru infracţiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal”, iar magistrații Judecătoriei Fălticeni au dispus arestarea acestuia.

La data de 22 ianuarie 2017, orele 03.00, a acostat dintr-un club o persoană de sex feminin în vârstă de 20 ani, aplicând acesteia mai multe lovituri cu palma în zona feţei, după care a obligat-o să-l însoţească, imobilizând-o de un braţ şi conducând-o astfel pe aceasta, împotriva voinţei sale, pe o distanţă de circa 200 m pe raza municipiului Fălticeni, fiind surprins în flagrant delict de către un echipaj de jandarmi.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Individul care a luat cu forța o tânără din fața unui club și a lovit-o, arestat preventiv | Moldova24

Lăsați un comentariu

*