Munca de-o viață a unei familii din Stulpicani a fost distrusă de flăcări, în noaptea de miercuri spre joi, în doar trei ore. Militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Stulpicani, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Stulpicani.
La sosirea echipajelor, ardeau trei anexe gospodăreşti şi acoperişul casei de locuit, toate înglobate într-o construcţie corp comun, şi exista pericolul de propagare la întreaga gospodărie şi la o locuinţă aflată în apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 6:50.
Au ars adăpostul de animale, o magazie şi o anexă pe o suprafaţă totală de aproximativ 150 de metri pătraţi, acoperişul casei pe 120 de metri pătraţi şi circa 3 tone de fân. S-au degradat pereţii şi tavanul locuinţei, tâmplărie din PVC, o motocositoare, două motoare electrice şi alte bunuri.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat bucătăria de vară, o anexă şi casa învecinată”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.