În calendarul ortodox, pe 2 februarie este trecută sărbătoarea Întâmpinarea Domnului sau Stretenia, aşa cum mai este cunoscută. În tradiţia populară, Stretenia (denumirea în slavonă a sărbătorii) era văzută drept o sfântă ce ajuta oamenii aflaţi în mare necaz. 2 februarie mai era şi sărbătoarea vitelor, a babelor, ziua în care vulpile se temeau să meargă pe gheaţă, iar păsările începeau a-şi face cuibul. Hramul era respectat şi pentru rodul casei, sănătatea copiilor, apărarea stupilor şi păsărilor de curte, contra lupilor, lăcustelor şi îngheţului.
Se spune că după trecerea celor 40 de zile de la naşterea lui Iisus, potrivit legii lui Moise, Sfânta Fecioara Maria şi-a dus Fiul la templul din Ierusalim pentru a-l dedica Domnului ca prim născut al ei. Părinţii lui Cristos au oferit drept jertfă o pereche de porumbei, fapt ce dovedea sărăcia lor întrucât oamenii cu stare dăruiau cu acest prilej un miel. La templu, Iisus a fost întâmpinat de Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, şi de către vârstnicul şi dreptul Simion, ce aştepta venirea Domnului de foarte mulţi ani. Câţiva farisei, văzând că Iisus este recunoscut drept Mesia Ierusalimului, s-au mâniat şi au mers să-i spună regelui Irod. Înţelegând că acesta ar putea fi copilul a cărui naştere i se prezisese, Irod şi-a trimis soldaţii ca să-l omoare. Avertizat în vis de acest pericol, Iosif a fugit în Egipt, împreună cu Iisus şi Maica Domnului.
Potrivit Noului Testament, Sfântul Simion l-a ţinut pe Iisus în braţe şi a zis că acest prunc va fi „lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului tău, Israel”. Datorită acestui moment, Întâmpinarea Domnului a fost numită în occident Candlemas (în engleză) sau Candelaria (în spaniolă), adică „liturghia lumânărilor”.
Peste veacuri, Întâmpinarea Domnului sau aducerea pruncilor spre închinare la biserică, la 40 de zile după naştere, a rămas o îndatorire pentru mame şi la noi. Atunci, preotul face molifta de curăţire a mamelor, închinând pruncii la icoane. Când pruncul împlineşte 40 de zile, mama îl aduce la biserică, ca şi Maica lui Iisus; în numele familiei, ea îl dăruieşte ca ofrandă lui Dumnezeu şi-l închină la altar.
Preotul însemnează cu semnul crucii pe mamă şi pe prunc, citeşte o serie de rugăciuni de binecuvântare, împărtăşind-o pe mamă cu Sfintele Taine. Prin analogie cu evenimentul petrecut atunci, mamele şi pruncii amintesc de Maica Domnului care-l ţinea în braţe pe Iisus, în templul din Ierusalim. În zilele noastre, se săvârşeşte întocmai procesiunea intrării pruncului în biserică, aşezarea lui în faţa uşilor împărăteşti şi împărtăşirea mamei cu Sfintele Taine. În privinţa pruncului, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvânteze şi să-l sfinţească. La fel de importantă este rânduiala pentru lumânarea de botez.
Pentru spor şi sănătate, în această zi de sărbătoare, credincioşii cinstesc icoana Maicii Domnului numită „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeţia lui Simeon”.
În tradiţia populară, sărbătoarea este numită şi Ziua Ursului. În multe localităţi rurale, şi astăzi copiii mai sunt unşi cu grăsime de urs, procurată de la vânători. În vremuri îndepărtate, acest obicei îl aplicau în practică părinţii, care voiau să aibă copii puternici şi sănătoşi, fiind convinşi că astfel, puterea proverbială a ursului este dăruită pruncilor. De asemenea, copiii sau bolnavii „de sperietoare” sunt afumaţi în această zi cu păr de urs.
Dacă în această zi este soare, ursul părăseşte bârlogul; dacă-şi vede umbra, el se sperie şi intră din nou în bârlog, prevestind astfel prelungirea iernii cu şase săptămâni. Dacă în ziua praznicului cerul este înnourat, ursul nu-şi vede umbra; el părăseşte bârlogul, anticipând apropierea primăverii şi încălzirea vremii.
În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci. Practicarea acest ritual aduce bucurii şi alungă boala din familiile generoase.
