Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Vezi cine a preluat atribuțiile șefei Casei de Pensii Suceava, cercetată de DNA!

Directorul economic al Casei Județene de Pensii, Petrea Florea, a preluat atribuțiile directorului executiv, Camelia Maria Chitul, după ce aceasta a fost pusă sub control judiciar de DNA pe o perioadă de 60 de zile.

Florea a declarat că a fost contactat telefonic de către reprezentanți ai Casei Naționale de Pensii care l-au împuternicit verbal asupra preluării atribuțiilor. Totodată, se așteaptă o dispoziție oficială din partea instituției centrale în acest sens.

El a spus că potrivit Regulamentului de funcționare și organizare a Casei Județene de Pensii înlocuirea de drept al directorului executiv se face de către directorul economic. Florea susține că este martor în dosarul în care este anchetată directorul executiv Camelia Chitul și că nu exclude faptul că nu ar mai fi citat la sediul DNA.

Șefa Casei de Pensii Suceava, Maria Camelia Chițul, este cercetată de procurorii DNA pentru că lua bani de la angajați ca să-i mențină în funcții. Ea este acuzată de trafic de influență și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 mai 2016-17 mai 2016 şi respectiv la data de 27 octombrie 2016, în calitate de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, Chițul a pretins şi primit de la martorul ABM, câte 2.000 lei, în schimbul cărora i-a promis că îl va menţine în funcţia de conducere deţinută la nivelul aceleiaşi instituţii, având influenţă printre funcţionarii de la conducerea Casei Naţionale de Pensii.

FOTO! Percheziții la Casa de Pensii Suceava. Șefa instituției, ridicată de procurorii DNA pentru audieri

Totodată, în perioadele 24 octombrie 2016- 09 noiembrie 2016 şi respectiv, perioada 03 ianuarie 2017-10 ianuarie 2017, l-a determinat pe martorul ABM ca în virtutea calităţii de preşedinte al comisiei de concurs pentru ocuparea unei funcţii vacante de execuţie în cadrul CJP Suceava, să întocmească şi să-i remită întrebările şi răspunsurile pentru două concursuri din 09 noiembrie 2016 şi respectiv 18 ianuarie 2017, pe care la rândul ei, le-a transmis mai departe candidatului agreat CP, înaintea examinărilor, în scopul ca acesta să fie declarat admis şi să ocupe funcţia vacantă, prin fraudarea concursurilor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*