Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Accident la Dumbrăveni produs de un șofer beat

Un accident produs de un șofer beat a avut loc marți seară, pe DN 29, la intrare în localitatea Dumbrăveni.  Polițiștii deplasați la fața locului au identificat trei autoturisme care prezentau avarii și pe conducătorii acestora, din primele cercetări, rezultând faptul că în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, la intrarea în localitatea Dumbrăveni, într-o curbă, un bărbat de 59 de ani din comuna Verești, a pătruns pe contrasens, unde, a intrat în coliziune cu un autoturism, după care cu altul, care circula în spatele acestuia.

În urma coliziunii, autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani a părăsit partea carosabilă ajungând în șanț. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 59 de ani, care a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și negativ pentru ceilalți 2 conducători auto.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe ”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Accident la Dumbrăveni produs de un șofer beat | Moldova24

Lăsați un comentariu

*